IMSP Spitalul Raional Căușeni ”Ana și Alexandru” anunţă concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante :
- Șef s. pediatrie – 1 unitate;
- Șef s. obstetrică-ginecologie – 1 unitate
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
- CV-ul;
- cerere de participare la concurs
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
- copia carnetului de muncă;
- certificatul medical;
- cazierul judiciar;
- documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
Notă:
– Certificatul medical și cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declarații pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
– Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii , care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs este de pînă la 01.02.2024, inclusiv.
Dosarele se vor depune personal la secția resurse umane al IMSP SR Căușeni, or.Căușeni, str.Gagarin, 54 sau prin poșta electronică srcauseni@ms.md .
Cerinţe generale faţă de candidaţi:
- Cetăţean al Republicii Moldova;
- Cunoaşterea limbii de stat;
- Are capacitate deplină de exerciţiu ;
- Nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
- Studiile necesare prevăzute pentru funcţia respectivă
- Lipsa antecedentelor penale nestinse;
- Apt de muncă – (din punct de vedere medical);
- Nu este privat de dreptul de a ocupa funcţia respectivă.
- Îndeplinește condițiile speciale pentru ocuparea postului scos la concurs și vechimea în muncă de cel puțin 3 ani.
Aptitudini: de organizare, elaborare a documentelor, analiză şi sinteză, comunicare, planificare şi implementare a activităţilor şi deciziilor în domeniul managmentului secției conduse (organizarea, coordonarea, monitorizarea, evaluarea şi control).
Atitudini necesare: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate. corectitudine, imparţialitate, disciplină, tendinţă de perfecţionare profesională continuă.
Posedarea cunoştinţelor de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională la nivelul B1.
Cerințe speciale: se anexează fișa postului funcției vacante.(se accesează pe pagina oficială a instituției)