De Ziua Internațională a traumatologului felicităm specialiștii noștri ortopezi-traumatologi

0 Comments

Pe 20 mai în multe state se serbează ziua interenațională a traumatologului,pentru a marca importanța aceste specialități.Felicităm și noi medicii traumatologi,care profesează specialitatea dată cu ziua lor specială.

Ortopedia și traumatologia este specialitatea care s-a detașat de chirurgie doar în secolul XX  și care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea și recuperarea afecțiunilor congenitale și dobândite, traumatice și netraumatice, ale aparatului locomotor.

În spitalul din Căușeni asistența traumatologică se acordă non-stop 24 de ore în mod urgent și programat de medicii ordinatori ortopezi-traumatologi Șargu Victor, Cucovici Andrei și de medicul cumulant traumatolog Cebotari Alexei.

În dependență de leziunea traumatică,diagnosticul și tratamentul  traumatismelor se efectuează în secția de Unitatea Primiri Urgențe,Secția de Traumatologie,secția reanimare și Blocul operator,Policlinica spitalului.

În mare parte se acordă toată gama de asistență spitalicească specializată (suturări de plăgi și tendoane, repoziții, imobilizări gipsate,osteosinteza și fixarea oaselor prin diferite metode în sala de operații,endoprotezare de șold) și doar cazurile mai complexe sunt direcționate la instituțiile medicale republicane.

Related Posts